Artroza este o afecțiune degenerativă, evolutivă, în care articulația afectată se degradează în timp. Artroza are o evoluție clar dependentă de vârstă, iar datele epidemiologice arată diferențe semnificative între grupurile de vârstă. Este rară sub 40 de ani, dar foarte frecventă după 50-55 de ani. Între 65-75 de ani, peste 50-60% dintre persoane prezintă modificări artrozice radiologice, chiar dacă unele sunt asimptomatice.

Nu are o singură cauză, ci apare prin interacțiunea dintre factori mecanici, metabolici și genetici. Vorbim de factori mecanici și de suprasolicitare: microtraumatisme repetate, suprasolicitare articulară cronică, traumatisme articulare anterioare, necroze aseptice și deformări axiale. Dintre factorii metabolici și sistemici, cei mai importanți sunt obezitatea, tulburările endocrine sau metabolice (diabet zaharat, acromegalie, hemocromatoză, dislipidemie) și îmbătrânirea. De asemenea, factorii genetici și ereditari (predispoziția familială, mutații genetice ce afectează colagenul de tip II) sunt importanți. Nu în ultimul rând, factorii anatomici și posturali modifică biomecanica articulațiilor.

Artrozele sunt:

• Primare – prezente la persoanele vârstnice.
• Secundare – apar în următoarele situații:
  • traumatisme locale în antecedente,
  • displazie sau luxație congenitală de șold,
  • necroze aseptice,
  • dezaxări ale membrelor,
  • artrită.

Ce semne ar trebui să îi alarmeze pe pacienți că ar putea suferi de o artroză în stadiu incipient?

Semnele și simptomele care pot indica o artroză incipientă sunt durerea articulară mecanică — durere care apare la efort și cedează în repaus — și redoarea articulară (înțepenirea articulației). Poate apărea scăderea mobilității articulare, cu dificultate în realizarea anumitor mișcări, precum flexia genunchiului sau rotația șoldului. Pacientul poate observa o limitare treptată a amplitudinii mișcărilor.
De asemenea, pot apărea zgomote articulare inițial nedureroase, care devin ulterior deranjante. Poate exista o ușoară umflare a articulației și senzația de oboseală articulară, mai accentuată seara sau după activități obișnuite.

Coxatroza

Este artroza situată la nivelul șoldului. Poate fi unilaterală sau poate afecta simultan ambele șolduri, în diferite stadii.
Pacientul acuză durere și limitarea progresivă a mobilității șoldului. În stadiile avansate, dacă afecțiunea nu este bilaterală, poate apărea o inegalitate a membrelor inferioare.

Tratamentul

În stadiile incipiente, tratamentul este medicamentos și de recuperare, având ca scop reducerea durerii și încetinirea evoluției bolii. Acesta include:

• antialgice și antiinflamatoare;
• balneofizioterapie;
• condroprotectoare generale și locale;
• controlul greutății corporale.

În stadiile avansate, tratamentul este chirurgical – se efectuează artroplastia totală de șold.
Endoprotezele de șold pot fi:

• cimentate,
• necimentate,
• hibride.

Endoprotezele totale cimentate se implantează la persoanele vârstnice, cu osteoporoză, la care articulația nu poate menține proteza fixată prin presiune și care necesită cimentarea componentelor.

Recuperarea postoperatorie

Recuperarea postoperatorie s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii ani:

• Ziua 1 postoperator: pacientul este mobilizat la marginea patului și este încurajat să se deplaseze cu sprijin parțial pe piciorul operat, folosind cadrul de mers.
• Ziua 3 postoperator: dacă starea generală permite, pacientul poate fi externat.
• La 14 zile postoperator: se extrag firele de sutură.
• La 30 de zile postoperator: pacientul merge cu două cârje;
• După 6 săptămâni: merge cu o cârjă timp de încă aproximativ două săptămâni.

Gonartroza

Este artroza localizată la nivelul genunchiului. Poate fi unilaterală sau poate afecta simultan ambii genunchi, în diferite stadii. Poate fi generalizată la întreaga articulație sau poate afecta un singur compartiment.
Pacientul acuză durere, cracmente (trosnituri), limitarea progresivă a mobilității și deformări ale articulației în var sau valg.

Tratamentul

În stadiile incipiente, tratamentul este medicamentos și de recuperare, urmărind ameliorarea durerii și menținerea funcționalității genunchiului. Acesta include:

• antialgice și antiinflamatoare;
• balneofizioterapie;
• condroprotectoare generale;
• infiltrații intraarticulare cu acid hialuronic sau PRP (plasmă îmbogățită cu trombocite);
• controlul greutății corporale;
• intervenții chirurgicale de reaxare a membrului.

În stadiile avansate, tratamentul este chirurgical, constând în artroplastia totală sau parțială de genunchi.

Artroplastia unicompartimentală

Se recomandă atunci când este afectat, în stadiu avansat, doar compartimentul intern, în timp ce compartimentul lateral este normal, iar genunchiul este stabil (nu prezintă leziuni ligamentare care să determine instabilitate).
Protezele pot fi cimentate (de obicei la pacienții vârstnici) sau necimentate.
Recuperarea postoperatorie este mai rapidă comparativ cu artroplastia totală.
Durata medie până la indicația reviziei (înlocuirea protezei unicompartimentale cu una totală) este de aproximativ 7 ani.

Artroplastia totală de genunchi

Artroplastia totală de genunchi constă în înlocuirea în totalitate a articulației cu o proteză cimentată, care, în prezent, este tot mai performantă.
În funcție de degradarea articulației și de calitatea țesutului osos, pot fi necesare anumite componente suplimentare: augmenturi sau stem tibial.
Dacă genunchiul este instabil, se recomandă protezele stabilizate: LCCK sau balama.

Tratamentul în stadiile incipiente

În stadiile incipiente, tratamentul are caracter conservator și include:

• antialgice și antiinflamatoare;
• balneofizioterapie;
• condroprotectoare generale;
infiltrații cu acid hialuronic și PRP;
• controlul greutății corporale.

Durata medie până la indicația reviziei

Durata medie până la indicația reviziei (înlocuirea protezei cu o proteză totală de revizie) este de aproximativ 15 ani.

Artroplastia asistată robotic

Pentru o precizie maximă, artroplastia de genunchi poate fi realizată cu asistență robotică, folosind robotul ROSA. Aceasta crește acuratețea poziției implantului, alinierii componentelor și balansului ligamentar. Pacientul se recuperează mai bine și mai rapid, simte genunchiul mai apropiat de cel natural, iar revizia protezei este necesară mai târziu.

Recuperarea postoperatorie

Recuperarea postoperatorie s-a îmbunătățit progresiv în ultimii ani:

• Ziua 1 postoperator: pacientul este mobilizat la marginea patului și încurajat să se deplaseze cu sprijin parțial pe piciorul operat, folosind cadrul de mers;
• Ziua 3 postoperator: dacă starea generală permite, pacientul poate fi externat;
• La 14 zile postoperator: se extrag firele de sutură;
• La 30 de zile postoperator: pacientul merge cu două cârje;
• La 6 săptămâni: pacientul folosește o singură cârjă timp de aproximativ două săptămâni; dacă nu există dureri, pacientul este încurajat să renunțe cât mai repede la cârjă, de obicei după 4 săptămâni.